MAMA

de Vasile Militaru

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!

A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Si-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.

Inauntrul casei mele, -căta bruma-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneste nici să intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multă grijă calcă doar pe-alaturi de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seamă si să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac să sadă pe-un divan cu scoartă nouă…

-”Mi-era dor de tine, maică…Ti-am adus vreo zece ouă,
Nitel unt, iar colea-n traistă niste nuci, vreo două sute…”
Si, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

-”Poate mor, că sunt bătrână si-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârsite…maine poate-si curma firul
Si-ntre patru blani de scanduri să mă cheme cimitirul…
 

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar si desteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-asteaptă…

Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Si să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin sa-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca si-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitrus să-i dai zăvoiul de răchiti dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, că mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea băiatul
Si-avand tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumanare!…

A tăcut apoi bătrâna si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntalneau cu ale mele.