"Cântă Cucu-n Bucovina" la Beijing - interpretat de 2 chinezi și un ceh

                          

ZIUA CRUCII

Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc în 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci. Este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor şi, în orice zi ar cădea, este praznic şi post. Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost instituită în urma a două mari evenimente: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630. Biserica a rînduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei cînd a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Aceştia au găsit nişte cruci şi, neştiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci cînd a fost atinsă cu Sfînta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbători. Astăzi, fragmente din lemnul sfînt se află la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi ne-au rămas doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neştirbit. Făcîndu-ne cruce, evocăm patima mîntuitoare pentru lume a lui Iisus.

    Crucea pe care a fost răstignit Iisus, găsită printr-o minune

Primul mare împărat creştin, Constantin cel Mare, trăia cu dorinţa de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mîntuitorul, pentru aceasta el trimiţînd-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena. În decursul timpului, peste locul unde se spunea că se află îngropată Crucea, fusese construit un templu păgîn. După dărîmarea acestuia, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor“. Neştiindu-se însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost adusă o femeie bolnavă, pe moarte, care la atingerea uneia dintre cele trei cruci s-a însănătoşit. Astfel, printr-o minune, a fost aflată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfîntul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă.  Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se marchează cu post, pentru că ne aduce aminte de Patimile şi de Moartea Mîntuitorului Hristos. Astăzi, pămîntul „se închide“. Potrivit tradiţiei populare, de Ziua Crucii, pămîntul „se închide“ pentru plante, insecte şi reptile, adică toate gîngăniile şi şerpii intră în pămînt unde iernează pînă la Alexii (17 martie). Şerpilor care au muşcat oameni nu li se permite acest adăpost, astfel ei vor putea fi ucişi în această zi pentru a li se şterge păcatul. Nu se taie lemne pentru ca să nu intre şarpe în casă. Este şi ultima zi în care se culeg buruieni de leac pentru că „pămîntul se usucă“, plantele rămase sînt considerate necurate.

În sudul ţării, unde sărbătoarea se numeşte Cîrstovul Viilor, se începe culesul viilor şi se bat nucii. La cules se lasă păsărilor ultimul buştean al viei considerat „strugurele lui Dumnezeu“. Tot astăzi se pomenesc morţii şi se împart alimente şi vase de ceramică.                   

Ziua crucii (14 septembrie) este data ce vesteste sfarsitul verii si inceputul toamnei. Principalele obiceiuri si practici de schimbare a anotimpului calduros (vara) cu unul rece (toamna) sunt concentrate in jurul echinoctiului de toamna si se manifesta cu ocazia unor sarbatori religioase sau populare ce ating maximul la Ziua Crucii. Calendarul popular consemneaza aceasta zi si sub alte denumiri cum ar fi Carstovul Viilor sau Ziua Sarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscuta mai ales in zonele deluroase si sudice ale tinutului, in zonele viticole, marcand inceputul culegerii viilor, iar sub denumirea de Ziua Sarpelui este cunoscuta pretutindeni. Acum se crede ca serpii si alte reptile incep sa se retraga in ascunzisurile subterane, hibernand pana in primavara urmatoare, la 17 martie ( Alexiile ). In lumea satelor inca se mai crede ca serpii, inainte de a se retrage, se strang mai multi la un loc, se incolacesc si produc o margica numita "piatra nestemata", folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor. De Ziua Crucii se strang ultimele plante de leac (boz, micsunele, matraguna, navalnic) ce se duc, impreuna cu buchetele de flori si busuioc, la biserica, pentru a fi puse in jurul crucii si a fi sfintite. Plantele sfintite se pastreaza, apoi, in casa, la icoane sau in alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (navalnicul). Se considera ca acum florile se plang una alteia pentru ca se usuca si mor iar cele ce infloreau dupa aceasta zi (brandusa de toamna) erau socotite flori ale mortilor.Busuiocul sfintit de Ziua Crucii se punea in vasele de apa ale pasarilor, pentru a le feri de boli, in lautoarea fetelor, pentru a nu le cadea parul, si la stresinile caselor, pentru a le feri de rele, in special de trasnete.In aceasta zi, in Bucovina se savarseau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De exemplu, oamenii atarnau in ramurile pomilor fara de rod vite de castraveti si cruci de busuioc sfintit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.