IGNATUL,
În religia
creștin-ortodoxă, la 20 decembrie, este sărbătorit Sfântul Sfințit Mucenic
Ignatie, urmaș al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al
Sfântului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru că nu s-a
lăsat întors de la credința în Hristos și a fost aruncat leilor, care l-au
devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia și venerate ca moaște.
În credința vechilor
daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea
Soarele în cea mai scurtă zi a anului, Solstițiul de iarnă. Pentru a veni în
ajutorul Soarelui oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească
și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții.
Începuturile acestui
obicei — sacrificiul sângeros și ritul funerar de incinerare (pârlitul
porcului) — trebuie căutate în epoca preistorică. Acestea au supraviețuit în
ținuturile românești extracarpatice, dar este atestat, în diferite faze de
involuție, pretutindeni în România. Credințele, obiceiurile și practicile
magice referitoare la mesajul funest, la prinderea și înjunghierea victimei,
semnele făcute pe corp (pe frunte, pe ceafă, pe spate), jumulirea părului
pentru bidinele și jupuirea pieii pentru opinci, pârlirea (incinerarea
simbolică), ciopârțirea corpului, grăsimea folosită la farmece, descântece și
prepararea leacurilor, alimentele rituale preparate din diferite organe vitale
ale animalului, formulele magice și multe altele sunt relicve ale
sacrificiului, prin substituție, ale zeului care moare și renaște, împreună cu
timpul, la Anul Nou.
În desfășurarea
sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu.
Sacrificarea nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu poate
depăși apusul soarelui. Trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina
poate ține la distanță, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar
încerca să anuleze virtuțile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea
porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat și stropit cu apă
sfințită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.
În zilele noastre,
tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de
obicei toți membrii ei, fiecare adult contribuind la sacrificiu, pentru copii
fiind un prilej de veselie și joacă.
Bărbații se ocupă de
partea mai ''urâtă'', dar și mai plină de simboluri, care implică înjunghiatul
propriu-zis și pârlitul porcului. Tradiția cere ca cel care taie porcul să fie
un om curat, care, înainte de sacrificiu, să meargă la Biserică, să se
spovedească, părintele iertându-i și păcatul uciderii porcului. În unele
regiuni chiar și gospodăria este sfințită înainte de sacrificare. În tot acest
timp, proprietarii aleargă porcul prin grădină ''ca să scoată frica din el'',
pentru că se spune că porcul, în noaptea din ajunul Ignatului, își visează
cuțitul apoi amuțește ore în șir, ca și cum ar simți că i se apropie sfârșitul.
Aceasta este perioada denumită de gospodari ''tăcerea porcului''. După
înjunghiere, porcul este spălat cu apă neîncepută și se spun descântece:
''Carnea ta să fie/ Carne aurie''. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie
secerate de țăran în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt
aruncate ramuri de lemn câinesc și de iasomie, ca să iasă șoricul aromat.
Pârlitul porcului
Se obișnuiește ca,
după ce este gata de pârlit, să se pună un țol peste porc și să se suie pe el
cei mici, să se bucure, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se
ia bășica porcului și se pun grăunțe în ea, după care se pune la uscat. Se zice
că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie va fi în casa.
Femeia, de obicei, se
ocupă de împărțirea cărnii pe categorii, dar numai după ce bărbatul face semnul
crucii din cuțit pe fruntea animalului și zice ''Doamne ajută să-l mâncăm
sănătoși'' și termină de tranșat porcul. Se pune deoparte carne pentru cârnați,
caltaboși, tobă, pentru friptura de la pomana porcului; până și picioarele se folosesc
pentru piftie. Se spune că românul știe să folosească fiecare bucată din porc,
mai mult decât orice nație din lume care mănâncă acest fel de carne. Începând
de la delicioasele urechi și coada, mâncate de obicei de copii, la carnea macră
curată și slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi
umplute cu carnea proaspătă, totul este folosit de gospodina casei pentru
bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului.
Toți membrii familiei
trebuie să se veselească și să se cinstească cu vin în jurul porcului, ca
acesta să fie mâncat cu plăcere până la ultima bucată.
Pomana porcului se
împarte comunității, săracilor, dar mai mult apropiaților. O parte din bucatele
gătite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai
rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru îmbunarea spiritelor
rele și adunarea celor bune care să ferească gospodăria de primejdii.
În tradiția
românească întâlnim o serie de obiceiuri și superstiții legate de Ignat.
În ajunul Ignatului
se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu
fiert mănâncă toți membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineața la păsări.
În seara de Ignat se
ia un dovleac, i se taie coada și se păstrează, pentru că se spune că este bun
pentru leac de bube dulci la copii.
Se spune că în
această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea se presară mei
și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții.
Dacă porcul este
negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la Biserică de Bobotează, să
fie sfințită de preot. Apoi era folosită de cei care aveau dureri de picioare
sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui
bănuit că ar putea ajunge strigoi.
Singura activitate permisă
în ziua de Ignat este tăiatul porcului. La tăiatul porcului nu trebuie să fie
de față oameni miloși, pentru că, în acest caz, porcul moare greu și carnea nu
va mai fi bună.
Dacă în inima
porcului se găsește mult sânge ''înghețat'', este semn că stăpânul va avea
noroc la bani.
Era obiceiul ca
stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc și să deseneze o cruce pe
fruntea copiilor, pentru ca aceștia să crească rumeni și sănătoși. Fetele din
casă ședeau deoparte și, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau
atenți, furau sânge și se stropeau pe frunte ori își desenau dorințele: o inimă
pentru iubire, o cruce pentru curățenie sufletească sau un pom pentru ca să fie
roditoare.
În casă este adusă
prima dată căpățâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în
gospodărie.
Între Ignat și
Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la
Crăciun. Din ele se fac un fel de turte, numite ''cârpele Domnului Hristos'',
cu miere și nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.
Sărbătoarea trebuie
ținută cu sfințenie de femeile însărcinate, pentru a naște prunci întregi la
trup și minte.
Cine lucrează de
Ignat, cade bolnav și ''ignează'' (face convulsii) ca porcul.
