Călin Merca și Emil Floare: Vin colindătorii

                        

HRISTOS A ÎNVIAT!

PEȘTI

A SOSIT PRIMAVARA

Cordareanca Caiuti cu strigaturi

                        

PRIETENII NOSTRI CHINEZII!

                     
                       

CREDINTA IN POPOR

                     de Vasile Militar

 O rusine-i azi credinta la poporul romanesc

Ca e “dumnezeu” stiinta si dezmatul sufletesc!

S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti!

Sa te-nchini azi “e rusine”, lumea rade de pacat
Dumnezeu e-nchipuire, fiindca de …ne-am cultivat!
De! Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!

Azi, cu-atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu,
Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul sau!
Azi, cand munca grea cu bratul e facuta de motor,
Azi, cand vezi in casa lumea, privind la televizor?!…

Ce castig ai din credinta cand azi ai tot ce doresti?
Cum, tu om cu-nvatatura, iarasi sa te umilesti?…
O, dar iata ca azi omul s-a schimbat fundamental,
Este drept, are cultura, dar e rau, nedrept, brutal..

Iata, lipsa de credinta de la cei ce-s cultivati,
Ca ajung sa se ucida chiar si rude, chiar si frati!
Ce frumos era romanul, milostiv, cinstit, smerit,
Crdincios si cu nadejdea vietii fara de sfarsit!

Toti stramosii cei din veacuri, iata ca au fost uitati,
Sau, sunt defaimati de unii, ca n-au fost prea cultivati!
Oare limba romaneasca care-o scriem si-o vorbim
Nu din cartile lor sfinte, ce le-au scris, o mostenim?
Prima fraza tiparita in iubitul nostru grai
Este-o sfanta rugaciune pe acest picior de plai.

Oare nu aveau cultura? Varlaam era ateu?
N-aveau minte sanatoasa de chemau pe Dumnezeu?
Dosoftei n-avea cultura, sau Ivireanul Antim?
Oare nu erau tot oameni, despre dansii noi ce stim?

Dosoftei cu-a lui cultura peste tot recunoscut
Purta moaste in trasura ca odor nepretuit.
Mucenicul din Suceava peste tot l-a insotit,
Pentru ce-l purta cu dansul Marele Mitropolit?

Oare asa de scurta minte sa fi fost la Dosoftei!?
Cati ca ei au azi cultura dintre cei mai mari atei?

…………………………………………..
Poate Stefan Voievodul de cultura-a fost lipsit,
El, doar conducea poporul, prin Sihastrul cel sfintit!

Cati din cei ce au cultura cunosc azi amanuntit
Ce averi avea Sihastrul care Stefan l-a iubit?
Dar cati stiu ca Sfantu-acesta intelept si luminat,
Stia pe de rost Psaltirea si pe cati i-a vindecat!?!

Si cati stiu ca atunci Stefan sta la usa lui smerit
Asteptand, el domn, la usa obosit si istovit?
Stiti ca-n ruga lui umila a cerut lui Dumnezeu
Ca s-ajute Voievodul, izbavind poporul sau?

Tot poporul cu credinta apara acest pamant,
Mii si mii sunt sub tarana, un popor martir si sfant!
Au zdrobit paganatatea cu puterea Sfintei Cruci,
Tot pamantul tarii noastre este plin de mucenici!

Sfantul Gheorghe pe drapele intarea pe-acesti strabuni,
Presarand urgia mortii in puhoaie de pagani!
Mircea, Alexandru, Stefan, brazi ziditi de Dumnezeu
Stavila paganatatii-au slavit numele Sau!

Pan-la noi razbeau adesea milioane de pagani,
Dar cadeau zdrobiti de Domnul prin acesti crestini romani!
Brancoveanu, om cu carte, intre voievozi cinstit,
A murit pastrand credinta, un “crestin desavarsit”!
………………………………………….

O, dar astazi Sfintii nostri, ce putin sunt cunoscuti,
Au sfintit aceste plaiuri in cumplite suferinti!
Azi cand gradul de cultura este mult mai ridicat,
Toti stramosii Sfinti ai nostri, neamul nostru i-a uitat.

Cate vieti fara prihana, vrednice azi de urmat.
Sunt trecute cu vederea, cati romani le-au cercetat?
De la Daniil la Iacob, de curand mort la Iordan,
Un popor intreg de Ingeri sunt in plaiul Dunarea!

La Cernica, un luceafar este Sfantul Calinic,
Teodora de la Sihla si Nicodim cel sfintit!
Mosu Gheorghe de la Piatra, din clopotnita de sus
Sau Vichentie la Secu, si cati sunt intru Iisus!?

Doar o parte dintre dansii poare-s scrisi in Pateric,
Despre care, lumea culta, n-a aflat inca nimic!
O, dar tara noastra-i plina de sfintite ctitorii
Ale Domnului Altare, ale noastre bucurii!

Iata-n zilele de astazi au ramas fara de pret
Vin strainii sa se-nchine frescelor la Voronet,
Vin strainii si se mira de asa minunatii
Care…, cei fara cultura, le-au zidit ca marturii!

Cati cunosc ca la Iordan, indurand vanturi si ploi,
De curand Iacob-Ioan este Sfant din Dorohoi?!
Care-i viata lui sfintita, stiu ca pentru noi a scris
O comoara numa-n versuri pana-n clipa cand s-a stins!

Trupul lui plin de miresme si de Dumnezeu Sfintit,
Se gaseste la Hozeva, de straini astazi cinstit!
Mai cer unii azi dovada sa arate Dumnezeu
Cum sa creada doar in semne azi poporul cel ateu?

Daca nare-n el vointa sa citeasca din Scripturi,
Nu urmeaza nici credinta sfintelor invataturi:
Ei cred tot ce spune lumea, far-sa ceara dovediri,
Iar Scriptura, Patericul, nu-s decat inchipuiri!

Iata cum cinstim credinta si pe Bunul Dumnezeu
Noi romanii, crestini de astazi, am ajuns popor ateu!
Iata cum cinstim stramosii si pe toti ai nostri Sfinti
Tavalindu-ne in rele si-n spurcatele dorinti.

Pentru ce-au luptat strabunii sa ne scape de pagani,
Daca noi traim ca Hunii, dar ne socotim crestini…???

POEZIE: CREDINŢA ÎN POPOR ! de Vasile Militaru

                          

Enigme care modifica istoria planetei

In „Fantastica insula a Pastelui”, Francis Maziere relateaza extraordinara dezgropare a unui cap sculptat care nu seamana cu nici unul din insula. Contrar tuturor capetelor de statui descoperite in acel loc, acest cap are barba si ochii cu fatete asa cum poate vedea la statuile japoneze dogu. Şi, un alt fapt nu mai putin remarcabil, doua bare ies literalmente din cap.
Într-o alta parte a lumii, Jacques Bergier si Louis Pauwels relateaza si ei despre imaginile preistorice ale unor fiinte umanoide echipate cu accesorii avand o aparenta tehnica.

In muntii Hunan (Republica Populara Chineza) au fost descoperite reliefuri sculptate in granit reprezentand fiinte imbracate cu combinezoane de scufundatori si de astronauti, ale caror capete se prelungesc in forma de trompa de elefant. Oare aceste trompe nu sunt niste aparate de respirat? Datarea fiintelor cu trompa a fost stabilita la 45000 i.e.n.

La Kottenforst, o padure situata la cativa kilometri de Bonn, se afla un stalp metalic pe care oamenii il numesc de secole omul de fier. Nimeni nu stie de cand dateaza aceasta denumire si nimeni nu a reusit sa explice originea acestui stalp. Trebuie sa spunem ca se ridica la 1,3 m deasupra solului dar – conform estimarilor si masuratorilor efectuate cu magnet – intra in pamant pana la o adancime de 28 m. Partea vizibila prezinta o usoara coroziune superficiala, dar nici cea mai mica urma de rugina. Acest stalp  este amintit prima data intr-un document din secolul al XlV-lea. Era considerat drept borna de delimitare pentru un sat. In imediata apropiere a stalpului exista un sistem de galerii subterane si se observa vestigiile unui apeduct roman. E ciudat faptul ca apeductul nu este indreptat in sensul obisnuit Eifel-Bonn sau Eifel-Koln, ci e orientat exact spre stalpul misterios.
 

La Salzburg a existat mai demult o ciudatenie, despre care J.V. Butlar spune: Cine cunoaste secretul zarului Gurlt? Cel mai ciudat lucru care a fost gasit vreodata intr-un bloc de carbune din tertiar, inchis in acel bloc de milioane de ani! Acest zar aproape perfect a fost gasit in 1885. O dara adanca pleca din centru peste patru fatete. Celelalte doua fatete erau usor bombate. Zarul era facut dintr-un aliaj de otel pe baza de carbon si nichel si cantarea 785 grame. Continutul mic de sulf anula posibilitatea de a fi fost rodul unui fenomen natural. Savantii nu au cazut niciodata de acord asupra posibilei origini a acestui obiect. El a fost expus pana in 1910 in muzeul din Salzburg, dupa care a disparut in imprejurari destul de neclare. Daca zarul respectiv data din tertiar, atunci ma intreb: stiau maimutele sa fabrice otel?
 

In 1972, arheologul englez Walter Bryan Emery a gasit intr-o galerie subterana de langa Sakkara (Egipt) o bucata mare de calcar. A inceput sa sparga cu prudenta blocul si a gasit in interior o statueta a zeului-soare Osiris. In momentul acela lui Emery i s-a facut rau si a cazut jos. Arheologul englez a murit doua zile mai tarziu intr-o clinica din Cairo. Cauza decesului: infarct. Profesorul Emery era cea de-a douazecea victima a „blestemului faraonilor”. Ce forte misterioase au provocat atatea morti inexplicabile? S-ar putea ca aceste vestigii din vechiul Egipt sa poata elibera forme de energie neidentificate pana azi imediat ce te apropii de ele, imediat ce le atingi? Examinarea cu raze X a mumiilor din Cairo a dus la descoperirea unor obiecte ciudate. United Press International a publicat raportul unui grup de arheologi care s-au ocupat de aceasta activitate sub conducerea lui James Harris. Razele X au scos la iveala prezenta unui ochi sacru sub bratul stang al lui Seti I (decedat in 1343 i.e.n.); Tutmes al III-lea (decedat in 1447 i.e.n.) poarta sub bratul drept un aparat despre care cercetatorii spun ca ar fi o brosa de aur, regina Notmet poarta pe piept patru statuete mici si o piatra ovala. Existenta acestor „accesorii” nu a fost banuita niciodata intrucat mumiile sunt unse cu o pasta rasinoasa cu aspect negricios care formeaza in jurul lor un strat gros. Inca nu s-a permis prelevarea acestor obiecte…
 

In epoca in care faraonii isi construiau piramidele pe malul Nilului, istoria inca nu incepuse in Europa. Primele edificii europene sunt megalitii, cei mai celebri fiind megalitii de la Stonehenge (Anglia).
Profesorul Alexander Thom (Oxford), specialist in edificii megalitice, a publicat un articol in care sublinia cunostintele astronomice si geometrice extraordinare ale oamenilor din neolitic. Aceste cunostinte, uitate dupa aceea, vor fi reinventate trei mii de ani mai tarziu!
Concluziile lui Thom sunt confirmate de lucrarile altor savanti, specializati in aceste epoci indepartate. Doctorul Rolf Miiller a demonstrat ca oamenii din neolitic construiau in general in functie de observarea astrilor.
Dar ce ni se spune noua in general despre oamenii din neolitic? Pai ei au inceput sa slefuiasca piatra, sa-i dea o forma mai rafinata, s-o gaureasca ca sa faca topoare. Ei au fabricat primele cutite din piatra si din obsidian, au inceput sa domesticeasca animalele si sa practice agricultura. Ei au riscat sa paraseasca grotele si sa-si construiasca primele locuinte fragile.
Atunci cum sa explicam simultaneitatea contradictorie a unor tehnici atat de primitive si a unei stiinte astronomice si matematice atat de evoluata? Probabil ca stramosii nostri au avut niste profesori excelenti! Şi de unde venisera acesti profesori? Şi daca erau autohtoni, de unde detineau astfel de cunostinte?

Paradoxuri si enigme insolite!
Daca ne gandim numai la banana! Nu, nu este nici pe departe o gluma! Banana spune mai multe probleme decat ne-am inchipui.
Ştim ca acest fruct este raspandit de milenii in toate regiunile tropicale si subtropicale ale globului. Legenda indiana vorbeste despre „minunatul kandali” (tufisul de banana) pe care numitii „manu”, adica spiritele superioare protectoare ale omenirii, l- au adus pe pamant si l-au „implantat” cu ocazia uneia dintre vizitele lor. Numai ca banana nu se prezinta nici sub forma unui tufis, nici sub cea de copac. Banana este o planta anuala care se reproduce numai prin lastari (nu prin insamantare, caci banana nu are seminte). Dar atunci nu este extraordinar ca o gasim in cele mai mici insule din Pacificul de Sud? Cum s-a „nascut” aceasta planta atat de utila nutritiei oamenilor? Cum s-a putut raspandi de jur-imprejurul Pamantului de vreme ce nu are seminte? Oare sa fi fost adusa pe Pamant de acei „manu” despre care ne aminteste legenda indiana, pentru ca stramosii nostri sa beneficieze de ea peste tot acolo unde clima permitea acest lucru?

Indienii uro, care traiesc in asezarile lacustre de pe lacul Titicaca (Bolivia), pretind ca poporul lor este mai vechi decat incasii si ca exista deja inainte de Ti-To-Tu, tatal cerurilor, care l-a creat pe omul alb. Indienii uro sustin sus si tare ca ei nu sunt oameni. Spun ca au sangele negru si ca traiau deja in vremurile in care pamantul era cufundat in intuneric. Nu suntem ca ceilalti oameni pentru ca venim de pe o alta planeta. Rarii supravietuitori ai poporului uro evita orice contact cu lumea exterioara. Ei invoca, cu incapatanare si mandrie diferenta lor, pe care o revendica si o apara ca mostenirea pe care au adus o cu ei atunci cand s-au instalat pe Pamant…

În templul cu fresce de la Tulum (Mexic ), arheologii, specialisti in civilizatia maya (Redfield, Landa, Cogolludo, Roys) au descoperit ceea au numit zeii-albina! in literatura referitoare la mayasi, notiunea de societate de albine, de stup este total inexistenta si totusi, ici si colo, se afirma ca numitii „ah-muzencab” erau marile albine care le conduceau pe celelalte. Reliefurile reprezentand personaje denumite zei-albina nu prezinta nici cea mai mica asemanare cu insecta care poarta acest nume! Se poate vedea o fiinta culcata pe burta, cu coatele departate,cu bratele sprijinite pe sol,parand ca tine cu mainile o carma sau levierele unor comenzi. Picioarele incaltate par ca actioneaza niste pedale. In jurul personajului se, distinge un intreg ansamblu de elemente tehnice care nu si-ar gasi locul in nici un stup!

MAMA

de Vasile Militaru

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!

A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Si-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.

Inauntrul casei mele, -căta bruma-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneste nici să intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multă grijă calcă doar pe-alaturi de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seamă si să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac să sadă pe-un divan cu scoartă nouă…

-”Mi-era dor de tine, maică…Ti-am adus vreo zece ouă,
Nitel unt, iar colea-n traistă niste nuci, vreo două sute…”
Si, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

-”Poate mor, că sunt bătrână si-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârsite…maine poate-si curma firul
Si-ntre patru blani de scanduri să mă cheme cimitirul…
 

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar si desteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-asteaptă…

Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Si să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin sa-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca si-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitrus să-i dai zăvoiul de răchiti dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, că mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea băiatul
Si-avand tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumanare!…

A tăcut apoi bătrâna si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntalneau cu ale mele.