Adormirea Maicii Domnului

Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim - d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. ConformNoului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Cristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.
Al treilea sinod ecumenic, ținut la Efes în anul 431, convocat pentru a dezbate asupra învățăturii dioprosopiste a patriarhului Nestorie [1], a confirmat învățătura Bisericii primare cu privire la Maica Domnului (gr. Theotokos, "Născătoarea de Dumnezeu"). Conform definițiilor dogmatice adoptate de acest sinod ecumenic, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea "noua Evă".
Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, inclusiv spre exemplu 70% din catedralele franceze.

Sfânta Fecioară din Vladimir - Icoană în stil bizantin, reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus

Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august ("Sfânta Maria Mare"), sărbătoare care se numește oficial în biserica romano-catolică "Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria", iar în bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Recent biserica anglicană a introdus "Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria" pe aceeași dată.
În plus, toate aceste biserici sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului ("Sfânta Maria Mică"), pe 8 septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătorește Sfântul Nume al Mariei (aluzie la respectul datorat Maicii Sfinte și încrederea în puterea invocării respectuoase a acestui Nume, ca semn de binecuvântare și tărie în fața ispitelor).
Pe 25 martie biserica catolică și cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire, în timp ce cea anglicană sărbătorește Ridicarea Sa la Ceruri.
Bisericile ortodoxe, greco- și romano-catolice sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, când Sf. Maria avea doar 3 ani) pe 21 noiembrie.
Biserica catolică mai sărbătorește Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria pe 8 decembrie și, după Conciliul al Doilea de la Vatican, a schimbat denumirea sărbătorii de 1 ianuarie din Tăierea împrejur în Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, Regina păcii.
În evul mediu, în unele regiuni ale Europei de vest Adormirea și Ridicarea la Ceruri se sărbătorea în ianuarie și februarie.
Biserica anglicană mai sărbătorește Purificarea Sfintei Fecioare Maria pe 2 februarie.
Bisericile ortodoxe și cele greco-catolice mai sărbătoresc:
Adunarea [credincioșilor în cinstea] Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu pe 26 decembrie
Acoperământul Maicii Domnului pe 1 octombrie
Izvorul Tămăduirii în Vinerea luminată, adică vineri în Săptămâna luminată, de după Paști
Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana pe 9 decembrie
Punerea în raclă a cinstitului veșmânt al Maicii Domnului la 2 iulie
Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului la 31 august.
De asemenea, atât catolicii și cât și ortodocșii serbează, în funcție de țară, regiune și tradiție, diverse apariții sau icoane ale Maicii Domnului.

Maica Domnului „Hodighitria” („arătătoarea căii”), icoană ce a aparținut bisericii din Dezmir, Cluj

Titlurile cele mai des atribuite Fecioarei Maria sunt Maica Domnului (Our Lady, Notre Dame, Nuestra Señora, Nossa Senhora,Madonna, numele după care ea este cunoscută cel mai des), Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor (Queen of Heaven,Regina Coeli) și altele. Calitățile venerate prin ele sunt sumate în Troparul Maicii Domnului:
"Cuvine-se să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată, și maica Dumnezeului nostru, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim."
Lucrările teologice se referă la termenul grec Theotokos și echivalentele sale latine Deipara și Dei genetrix, traduse ca Născătoare de Dumnezeu sau Purtătoarea de Dumnezeu. Acestea sunt utilizate pentru a accentua că fiul Mariei, Iisus Hristos, este Dumnezeu. Conciliul de la Efes susține ca părinții bisericii nu au ezitat să vorbească despre Fecioara Maria ca fiind Maica Domnului, condamnând doctrina nestoriană, care susținea că Maria a fost doar mama lui Iisus-omul, nu și a lui Iisus-Dumnezeu.

Fecioara cu Pruncul. Pictură murală din catacombele timpurii, Roma, secolul 4.

Numele Maria potrivit unor surse înseamnă "copil dorit". Altii interpreteaza numele ca insemnand „amărăciune” și se pronunță în ebraică Miryam מרים, în arabă Miryam sau Maryam مريم, îngreaca Septuagintei Μαριάμ, Mariam, sau Μαρία, Maria, în etiopiană Māryām, în siriană Mart Maryam, în latina târzie Maria.
Cuvântul Maria, este în general considerat ca fiind originar din limba ebraică și ar proveni din Maryam cu varianta Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise. Pare să fie un nume compus din două elemente: mar însemnând picătură și yâm însemnând mare. Sfântul Ieronim cunoștea această etimologie, deoarece declara că Maria înseamnă Stilla Maris, "picătură din mare". După el, unii copiști au citit greșit cuvântul stilla, picătură, și au scris stella, stea. De aici provine titlul "Steaua Mării" și cântecul Ave, maris stella, "Bucură-te, o, stea a mării". Eroarea nu trebuie regretată, deoarece a dat loc unei imagini poetice foarte frumoase.
Unii savanți consideră, și nu fără motive, că Maryam nu este un cuvânt de origine ebraică, ci egipteană și datează din timpul captivității evreilor în pământul faraonilor. Conform acestei origini, cuvântul ar fi compus din două părți, dintre care prima înseamnă "a iubi, a alege pe cineva", iar a doua parte este numele zeului Amon. În transcriere grecească cuvântul a devenit Mariamne, însemnând "aleasă, iubită de Amon". Pentru creștini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, și Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă "aleasă, iubită de Dumnezeu".

Galerie imagini

Cea mai veche imagine cunoscută cu Fecioarei Maria hranind copilul Iisus.Catacombele Priscilla,Roma (sec. al II-lea)

Adormirea Maicii Domnului, statuie, 1808 Ghaxaq, Malta

În interiorul mormântului Maicii Domnului, la poaleleMuntelui Măslinilor,Ierusalim

Maica Domnului cu Pruncul, Ilișua, Bistrița-Năsăud (Luca din Iclod, 1673)

Maica Domnului cu Pruncul (Nechita Zugrav, 1760)

"Sfânta Fecioară Maria, ca una care s-a învrednicit de cinstea excepțională de a naște cu trup pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, este venerată în cultul ortodox ca cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind 'Mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii". De aceea, cinstirea care se dă Mariei în creștinism (ortodox, catolic, anglican) se numește în termeni teologici iperdulie sau supravenerare (sau preacinstire).

INALTAREA DOMNULUI!

                                        sau Ispasul. HRISTOS S-A INALTAT!

Evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos

„După aceea, Mi-am luat rămas bun de la ei, explicându-le că de atunci înainte nu Mă mai vor vedea în trup, dar că vor rămâne totuși, clipă de clipă, în legătură cu Mine în spirit.”Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

Paștele este cea mai importantă sărbătoare anuală creștină. Ea comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic. Această sărbătoare durează trei zile și începe, conform deciziei Conciliului de la Niceea din anul 325, în duminica de după prima Lună plină după echinocțiul de primăvară.Farmecul deosebit al Sărbătorii Paștelui este dat atât de semnificația spirituală („...învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toți cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber) cât și de tradiții (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiționale, slujba de sâmbătă seara cu primirea luminii). Paștele este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Un miracol care se petrece cu regularitate în fiecare an, așteptat cu sufletul la gură și uimind totuși de fiecare dată, este apariția luminii divine la Sfântul Mormânt din Ierusalim în noaptea de Înviere a Paștelui ortodox. Este darul pe care Iisus ni-l face, amintindu-ne de lumina strălucitoare care i-a umplut mormântul în momentul Învierii Sale. Este modul Său de a ne transmite că este mereu alături de noi.Acest foc imaterial de culoare albăstruie și care poate fi atins fără să ardă este așteptat cu toate luminile stinse. El apare atunci într-un mod supranatural din Sfântul Mormânt aprinzând candela așezată special acolo. Apoi Patriarhul ortodox aprinde cele două mănunchiuri de câte 33 de lumânări pe care le are pregătite și începe să împartă Lumina Sfântă miilor de pelerini care așteaptă plini de emoție. Focul cel viu însă acționează și de unul singur, strălucind ca un fulger și aprinzând din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum și lumânările unora dintre pelerini.Acest eveniment se petrece în fiecare an în fața a mii de martori vizuali. Nu poate fi negat de nimeni. De aceea efectul său este foarte puternic, contribuind la întărirea credinței în Dumnezeu.Ultima săptămână a Postului Paștelui, numită și Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare și comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea și Învierea Sa.

Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim și se încheie cu Duminica Paștelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani și a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă.

„Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilința cea mai profundă. De aceea, este necesar să Mi se petreacă Mie aceasta. Dar voi să nu vă înspăimântați atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci voi învia în a treia zi și voi veni din nou la voi, exact la fel ca acum ! Abia aceasta va fi mărturia cea mai mare și mai adevărată pentru sufletele voastre a misiunii Mele divine și ea vă va întări pe deplin în credința voastră.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber.

„Aceasta va constitui o judecată extrem de supărătoare pentru acești oameni răi și îndărătnici, iar pentru ai Mei va reprezenta apogeul iubirii Mele, în timp ce învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toți cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber.

Sărbătoarea bucuriei

Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre ființa umană și Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspirației către îndumnezeire, la transfigurarea vieții pământești într-o viață impregnată de prezența lui Dumnezeu. De aceea Paștele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obișnuiește cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat ! Adevărat, a înviat !”.

Ca și alte sărbători creștine, Paștele este însoțit de numeroase obiceiuri populare care își au originea în tradițiile străvechi (considerate azi de mulți a fi păgâne) și de credințe și superstiții legate de ciclul anotimpurilor și treburilor gospodărești.În Vinerea Mare se obișnuiește să fie duse flori la biserică pentru Iisus. În timpul slujbei se trece pe sub masă de trei ori ca simbol al poticnirilor lui Iisus atunci când și-a dus crucea. Tot în această zi, numită și Vinerea Seacă se obișnuiește să se țină post negru. Se mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi unul roditor și îmbelșugat, iar dacă nu va ploua va fi un an secetos. Un alt obicei spune că cel care se va scălda în apă rece de trei ori în această zi, așa cum Ioan Botezatorul boteza în apele Iordanului, va fi sănătos pe tot parcursul anului.

În Sâmbăta Mare se prepară pasca și cozonacul ce vor fi duse la biserică pentru a fi sfințite în noaptea de Înviere. Seara, toată lumea merge la biserică pentru a asista la slujba de Învierea Domnului, pentru a lua lumina, pentru a lua tradiționalele Sfinte Paști precum și flori sfințite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică. În după amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile și clopotele încep să bată din nou. Cel mai important moment al zilei este sfințirea apei botezătoare la biserică. Se spune că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă „nouă” va avea noroc toată viața.

În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi ca semn de înnoire a trupului și a sufletului. Dimineața se pune într-un ibric apă rece, un ou și un ban de argint. Cine se spală cu această apă va fi rumen în obraji ca oul, tare ca banul și va avea o viață îmbelșugată.

În noaptea de Înviere cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieții asupra morții, a luminii divine asupra întunericului ignoranței. Unii obișnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului când au vreo problemă gravă.

O credință răspândită este aceea că, timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porțile raiului rămân deschise. Astfel încât sufletele celor decedați în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranță în rai.

Ouăle roșii simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa. De aceea atunci când se sparg ouăle prin ciocnire se obișnuiește să se spună: „Hristos a înviat ! Adevărat, a înviat !” Aceste formule se pot folosi ca formule de salut timp de patruzeci de zile, până la Înălțarea Domnului. Există credința că cei care ciocnesc ouă se întâlnesc pe lumea cealaltă. Culoarea roșie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus. În unele zone se obișnuiește să se picteze ouăle. În funcție de zona în care se fac ele se numesc ouă încondeiate, închistrate, muncite, picate (cu ceară) etc.

Circulă și numeroase legende despre ouăle roșii. În unele, Maica Domnului, hăituită, fie face ouă roșii pe care le aruncă în spate pentru a-i deruta pe urmăritori, fie transformă pietrele pe care le aruncau aceștia în ouă roșii.

Altă legendă povestește că, la răstignirea lui Hristos, Sfânta Maria pune un coș cu ouă sub cruce ca să-i îmbuneze pe soldați, iar acestea sunt înroșite de sângele Mântuitorului.

Se mai spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roșii.

O altă legendă povestește că vestea Învierii lui Iisus a fost primită cu neîncredere de unii: o precupeață care vindea ouă în piață a zis că ea va crede doar atunci când ouăle se vor înroși, iar ouăle s-au înroșit pe loc.Ouăle simbolizează și reîntinerirea, primăvara. Ouăle împodobite sau colorate erau dăruite primăvara, ca simbol al renașterii, încă din era pre-creștină. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieții și reprezenta totodată sicriul ori camera mortuară. În tradiția populară românească, ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, au capacități protectoare.

Pasca este o prăjitură specifică Paștelui, de formă rotundă, cu o cruce la mijloc și aluat împletit pe margini, umplută cu brânză de vaci. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la țară fac semnul crucii cu lopata pe pereții cuptorului. Despre originea ei există o legendă care spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte generos. Acesta le-a pus în traistă la plecare, fără știrea lor, pâine pentru drum. Apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paștele, iar el le-a răspuns că atunci când vor găsi pâine în traistă. Au căutat și au găsit pâinea. De atunci e obiceiul să se coacă pască de Paști.

Primii creștini numeau prima săptămâna după Paști, „Săptămâna Albă”, deoarece cei care se botezau atunci purtau veșminte albe, simbol al reînnoirii.

 Austriecii împodobesc ouăle cu frunze sau flori, apoi le introduc în vopsea legate într-un ciorap, modelul păstrându-se alb. Românii folosesc și ei frunze de pătrunjel sau leuștean pentru decorarea ouălor.

 În a doua zi de Paști, fetele din Ardeal sunt stropite cu parfum.

 Polonezii încondeiază și ei asemenea românilor ouăle, obiceiul fiind denumit „pisanski” (de la verbul pisac, a scrie).

 Bulgarii ciocnesc, în noaptea de Înviere, un ou de zidul bisericii.

 În Italia preotul binecuvântează toate ouăle de Paști așezate la loc de cinste în mijlocul mesei de duminică.

 Germanii adună toți pomii de Crăciun pe care îi aprind apoi în „Focul de Paști”, simbol al trecerii iernii și venirii primăverii.

 În Spania, „Semana Santa” (Săptămâna Mare) este sărbătorita prin procesiuni de care alegorice, care amintesc de festivalurile de dinainte de creștinism.

 A doua zi de Paști galezii urcă pe munte pentru a întâmpina primele raze ale Soarelui care vestesc Învierea.

 În Mexic, în „Semana Santa” (Săptămâna Mare) sunt organizate spectacole având ca subiect patimile lui Iisus Hristos, actorii purtând veșminte ca acum 2000 de ani.

 HRISTOS A INVIAT!

SFARSIT DE MARTIE

Iarna la  sfarsit de MARTIE in Iasi.Zapada este din 23 Martie cand a nins toata ziua!

CU TRENUL DE LA IASI LA DOROHOI

Pe ruta Iasi-Dorohoi,se calatoreste cu trenul Regiotrans.
Pentru a parcurge cei 160 km.cat are aceast traseu este necesar sa ai rabdare cam 3 ore si 30'.

Nu este aglomeratie mare pe acest traseu,dar e suficient sa suporti zdranganitul de fiare datorita faptului ca aceasta cale ferata nu cred ca a mai fost intretinuta de foarte multi ani,cum de altfel si o serie de gari au aceiasi soarta.Fiind conditii de iarna nu pot spune ca nu a fost caldura in tren, fata de alte dati cand cam tremurai in tren.E bine de stiut ca pe acest traseu exista si un tunel, tunelul de la Movileni.Din curiozitate am cautat pe net si am aflat ca:

La doar cativa kilometri de municipiul Iasi se afla una dintre cele mai teribile constructii! Nimeni nu ar fi crezut ca la acel moment s-ar fi putut ridica vreodata asa ceva . Grupuri de straini si romani au trudit, cativa ani, pentru a duce la bun sfarsit ceva unic .Pentru foarte multi, acest ansamblu grandios a ramas un mister pana in zilele noastre . Este vorba de tunelul de la halta Movileni, construit in urma cu 130 de ani pentru a deservi ruta Dorohoi – Iasi, una din primele linii de cale ferata construite in Romania in secolul XIX. Desi zilnic este traversat de garnituri de calatori sau marfa, acest tunel pastreaza inca secrete teribile si tulburatoare tunelul a fost la vremea respectiva una din cele mai marete realizari ale Iasului. Acum, nu mai reprezinta insa nimic, reabilitarea acestuia fiind abandonata din lipsa de fonduri.

Zidit cu caramida de la fabrica din Ciurea, una din cele mai rezistente din acea vreme, tunelul s-a corodat cu timpul, iar acum faimoasa lucrare sufera enorm. Caramida a ajuns sa fie macinata de o bacterie, iar reabilitarea intarzie sa apara. Chiar daca la inceputul anilor ’90 s-a demarat consolidarea unei portiuni din tunel, lucrarea a fost rapid abandonata din lipsa de fonduri. Din cei 964 de metri s-au refacut doar o suta, restul fiind lasati in voia sortii. Chiar daca in spate are o istorie incredibila, interiorul tunelului este respingator. De-a lungul sinei de cale ferata sunt munti de gunoaie, de la hoituri de animale, la sticle, pet-uri, haine si tot felul de obiecte aduse de oameni. Pana si halta Movileni ridicata in 1989 a ajuns o ruina, fiind parasita si distrusa in timp. Pentru ca cea mai mare parte din tunel nu a mai fost consolidata, in interior s-a impus o restrictie de viteza de 5 kilometri pe ora.

Prima temelie de ciment din tara

 „Motivul pentru care s-a adoptat solutia cu tunelul, care a costat destul de mult, a fost aceea ca la Ciurea se construia de catre francezi o fabrica de caramida.

Constructia tunelului a fost grandioasa la acea vreme. Ridicat la inceputul anilor 1890 si finalizat in 1896, tunelul a adus cu sine lucruri noi, aspecte care la vremea respectiva pareau incredibile. De exemplu, la temelia celor doua cosuri de aerisire ale tunelului, astazi in ruine amandoua, s-a folosit ciment. Daca astazi nu pare nimic spectaculos, la acea vreme totul a fost grandios.

Cele doua cosuri au fost primele constructii din Romania la care s-a folosit ciment adus de la Braila, prima fabrica de acest gen deschisa in Romania. Cimentul a fost adus de la fabrica braileana Portland si a fost una din inovatiile vremii. Cine trece astazi pe langa cele doua cosuri de aerisire ar putea foarte bine sa nu dea doi bani pe ele, darapanate si indesate de balarii, cosurile au cedat in fata timpului. Insa acum o suta si ceva de ani erau, alaturi de tunel, o realizare mareata. Constructorul acestei cai ferate a fost ing. Ioan George Cantacuzino (1847-1911) , descendent al marii familii de boieri. El a construit toate lucrarile de arta: podurile din beton si de metal din valea Jijiei, gara de la Cucuteni (actuala gara Letcani), precum si toate garile pana la Dorohoi. La turnarea fundatiei rasuflatorilor, cei care au facut cofrajele si au turnat «glodul acela aburiu» au fost foarte afectati si mirati in dimineata urmatoare, cand au vazut ca glodul turnat era tare ca piatra Lucrarea a fost facuta de firma Pelirini, cu ingineri italieni si o buna parte din forta de munca locala. Primele prospectiuni in zona tunelului au inceput inca din 1889. Intreaga lucrare pe ruta Dorohoi – Iasi s-a facut pe sase segmente, iar cel de la Letcani a fost realizat la urma pentru ca era si cel mai greu de facut, in zona urmand a se realiza si tunelul. Tunelul are o lungime de 964 metri, iar lucrarile propriu-zise au inceput in luna mai a anului 1892 la ambele capete. Strapungerea a fost realizata la data de 14 mai 1893. Pentru ca deja erau probleme cu infiltratiile de apa, tunelul a avut trei inele de caramida, ceea ce a facut ca peretele sa aiba o grosime de un metru. La data de 1 iunie 1896, tronsonul de 6 kilometri pe ruta Cucuteni (actual Letcani) – Larga Jijia a fost dat in exploatare. Costurile totale au fost de peste 17 milioane de franci, o suma uriasa la acea vreme.Ruine sunt nu numai la tunelul de la Movilenici si in unele gari construite in aceiasi perioada, cum ar fi o serie de 

gari, de exemplu gara CARASA, VORNICENI si altele.

Hal de atitudine al autoritatilor.La cap de line, la Dorohoi lucrurile stau un pic mai bine.

Dorohoiul cap de linie, spre Iasi si Leorda, Veresti de 130 de ani.Toate acestea s-au facut pe timpul regelui Carol l.Pe timpul lui Ceausescu s-au facut destul de multe : Transfagarasanul. Canalul Dunare Marea Neagra,Metroul combinate uzine ,pe care ai nostri dragi alesi au gasit de cuviinta ca e bine sa fie taiate si vadute de tigani la fier vechi. O fi si asta ceva!